💂♀️💂 🌲 ALPINISM MEDIATIC 👉 ANTENA 3 și REALITATEA PLUS
În intervenții telefonice succesive,
inițial la Antena 3 – în dialog cu domnița Vacariu Gina, la ora 13.00 -,
apoi la Realitatea Plus – răspunzând la întrebările domniței Ralucăi Țicmeanu, la ora 13.45 –
am afirmat că deși planurile lui Putin vizează includerea teritoriilor Ucrainei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Republicii Moldova în cadrul granițelor Federației Ruse, deși discursul liderului de la Kremlin seamănă izbitor cu acela al dictatorului Adolf Hitler, principala lecție de învățat este pentru… Vladimir Vladimirovici Putin.
Acesta nu ar trebui deloc să neglijeze faptul că NATO se află cu arma la picior, la frontiera estică a Alianței, cu zeci de mii de militari aliați gata pentru o defensivă puternică, peste o sută de avioane militare în măsură să aibă reacții rapide și numeroase nave aliate în Marea Baltică și în Marea Mediterana – în estul acesteia fiind trei portavioane – cu escadrile de aviație gata de luptă -, respectiv american, francez și italian.
Orice tentativă a unor forțe militare rusești, care ar dori să treacă
– pe plan terestru, în spațiul aerian și pe mare –
, granița Alianței Nord-Atlantice va primi o ripostă dură, imediată, fără echivoc și proporțională cu agresiunea răsăriteană.