Grandomania

?

„Géopolitis” este un program al TV5 MONDE, de decodificare clară, precisă și concisă a situațiilor internaționale deseori complexe. Prezentarea o asigură surâzătorul Marcel Mione. Durata emisiunii este de 26 de minute. În ediția de ieri, sâmbătă 28 noiembrie, pe care am vizionat-o integral, tema aleasă a fost << Franța, putere și ambiții>>. Cu focalizare pe producția de armament, pe agenda diplomației franceze și pe starea economiei, în Hexagon, în contextul în care Franța revendică un loc proeminent pe scena internațională.
Invitat special a fost Alain Coldefy, amiral în rezervă.

? Acesta fiind întrebat asupra realismului celor ce promovează conceptul de armată europeană a afirmat zâmbind, de la Paris, că așa ceva nu va fi posibil, pentru că Europa democrată nu va accepta să primească ordinele de la șeful statului francez, deoarece doar Franța deține arme nucleare – 300 la număr – pe teritoriul Uniunii Europene. Deci un amiral realist.

În schimb, la București, Dan Dungaciu, care pare a se pricepe și la organismele militare – fiecare cu fanteziile lui – scrie în Curs de Guvernare că << Corolarul acestei idei a fost Europa apărării, despre care s-a făcut multă vorbire la vremea respectivă, tema a explodat, și – foarte important – s-a bugetat masiv și repede la nivelul UE. >>

Deci românul de pe Dâmbovița știe mai mult decât amiralul din Paris!…

Grandomania joacă feste celor ce nu au simțul măsurii…

~