A mai fost un timp în care, ca orice naiv, cu ochii fugind pe paginile unor cronicari, ce decriptau lumi apuse, acuzau pe cele actuale şi prefigurau, cu limite fireşti, pe cele viitoare, credeam că orice tribună de exprimare, pe cale electronică, este o şansă de a informa, obiectiv, milioane de conaţionali mai degrabă derutaţi, decât interesaţi de arealul geopolitic, unde, după o viziune total depăşită, stările actuale ale unor naţiuni, par a fi în culorile alb, negru şi gri, deşi realitatea din teren bate enunţuri pur teoretice, generate doar de lecturi, nicidecum de experienţe pragmatice, pe diferite paralele ale Planetei Albastre. Realitatea este că distinşii contribuabili, la bugetele celor ce se cred inteligenţi, sunt dezinformaţi. Cu premeditare. La ordin. Sau din exces de zel.

A mai existat un exerciţiu, de comunicare modernă, la care am coagulat conaţionali, mai mult sau mai puţin interesanţi, convingători, sau cu un impact relativ la public, din dorinţa de a aduce un plus de lumină, în arealul celor premeditat infestaţi cu scandaluri publice, inteligent şi treptat abordate, cu filmări ce sunt marcate de amatorismul temporarilor ambarcaţi în barca filajului din ordin strict politic, pentru a marca, forţat, artificial, aidoma ca la circ, alinierea noastră la exigenţele unor insignifianţi numiţi la Bruxelles, doar pentru că au adus servicii versului Deutschland Uber Alles.

Numai că adevăraţii compatrioţi nu caută decât preţul pâinii, nu dau doi bani pe aducătorii de spectacole de circ, nici pe cei ce vin cu informaţii, comentarii, dovezi care nu au nimic în comun cu pacea instinctual visată în teritoriul mioritic unde trăim.

Drama vestitorilor din urmă, dincolo de faptul că sunt monitorizaţi, anatemizaţi şi programatic nedoriţi la tribune publice notabile, este că au senzaţia lucizilor…, cei din perioada premergătoare verii anului 1940.