La mulţi ani, domnule general Constantin Degeratu!
2 noiembrie este şi aniversarea zilei de naştere a generalului (r.) dr. Constantin Degeratu, fost consilier prezidenţial la doi preşedinţi ai României, ex-şef al Statului Major General, unul din cei trei fondatori ai Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică – un think tank informal, ofensiv, cu afirmare mediatică, care a iniţiat şi reuşit contacte cu diplomaţi deloc indiferenţi la viitorul României, chiar dacă se aflau în postura de reprezentanţi ai unor poziţii strategice clar opuse -, primul compatriot care a cerut public, în urmă cu doi ani de zile, înfiinţarea Gărzii Naţionale a României, ale cărei rânduri ar putea fi completate în câteva ore, de zecile de mii de rezervişti, care au depus Jurământul Militar cu mâna pe drapel, nu scandând cuvintele acestuia în cor. Români care ştiu să îşi apere ţara chiar cu preţul vieţii, împotriva oricăror furtuni geopolitice ce ar atenta la libertatea, independenţa, suveranitatea naţională, integritatea teritorială şi dreptul la reântregirea ţării în graniţele sale istorice.
La mulţi ani, domnule general Constantin Degeratu!