Delegaţie de la Cimişlia, Republica Moldova, a Asociaţiei veteranilor războiului din 1992 “Tiras-Tighina”, în vizită la Câmpina
La invitaţia Filialei Câmpina a ANCMRR “A. I. Cuza” şi a primarului municipiului Câmpina, o delegaţie a Asociaţiei raionale Cimişlia a veteranilor războiului din1992 “Tiras-Tighina” a efectuat o vizită în România, în zilele de 27 şi 28 martie 2014.
Programul a cuprins, în prima zi, o întâlnire la Primăria municipiului Câmpina cu oficialităţi locale, manifestarea “Basarabia, pământ românesc”, depunerea de coroane la Monumentul războiului de reîntregire naţională, din centrul municipiului Câmpina, o cină protocolară, oferită de Primarul municipiului Câmpina, ing. Horia Laurenţiu Tiseanu.
Din delegaţia de la Cimişlia au făcut parte: Gheorghe Răileanu – primar și veteran al războiului din 1992; Iurie Răileanu – consilier orăşenesc şi preşedintele alianţei din consiliul local pentru democraţie, integrare europeană, Gheorghe Balaban – preşedintele secţiei raionale a asociaţiei veteranilor războiului din 1992 “Tiras Tighina”, Gheorghe Aramă – invalid al războiului din 1992, Igori Perciun – veteran al războiului din 1992.
Aceştia au fost primiţi in sala de şedinţe a Primăriei Câmpina si au schimbat informaţii interesante despre localităţile pe care le reprezintă. Primul a luat cuvântul Horia Tiseanu, care le-a vorbit invitaţilor despre istoria si specificul Câmpinei. Primarul Răileanu a povestit audientei despre cum e sa trăieşti, fiind român, într-o ţară atât de influenţată de cultura rusa. ”S-au făcut experimente pe noi pentru crearea ”omului nou”. Mulţi dintre noi suntem dezorientaţi, am fost îndoctrinaţi şi mulţi s-au unit cu ruşii prin intermediul casatoriei. Ni s-a inoculat ideea ca noi nu suntem parte din poporul roman. Facem eforturi acum pentru a restabili adevărurile istorice. Va mulţumim pentru atenţia si primirea călduroasa pe care ni le-aţi oferit”.
La finalul discuţiilor, cei doi edili-şefi au făcut schimb de daruri, cu caracter simbolic. Primarul Răileanu a venit la Câmpina cu un disc cu fotografii din timpul războiului din 1992, un ceasornic cu sigla oraşului si multe sticle de vin (specifice zonei). Primarul Tiseanu i-a oferit stema Câmpinei, o broşura despre municipiu, albumul Câmpina 510 si o sticla deosebita de vinars.
Din partea administraţiei locale s-au aflat in sala secretarul Primăriei, Paul Moldoveanu, administratorul public, Remus Bădulescu, juristul Primăriei, Iulian Anton, directorul Direcţiei Economice, Gheorghe Ecaterinescu, directorul Politiei Locale, Carmen Gheorghe, si rezerviştii: col. Marian Dulă, col. Viorel Bondoc, c-dor Florea Petrişor, cpt. Constantin Micleușanu.
Activitatea “Basarabia, pământ românesc”, organizată de Casa municipală de Cultură “Geo Bogza”, în prezenţa unor cetăţeni de onoare ai municipiului, foşti primari, consilieri locali şi judeţeni, profesori de istorie, elevi, a cuprins prelegerea prof. dr. Gheorghe Râncu, alocuţiunile Primarului municipiului Câmpina, Horia Tiseanu şi Primarului oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu, salutul consilierului orăşenesc Iurie Răileanu, evocările acţiunilor de luptă ale veteranului Gheorghe Balaban, remarcile senatorului Traian Mocuţa.
Moderatorul manifestării a fost col. (ret) Marian Dulă, care a scos în evidenţă importanţa sărbătoririi, la Câmpina, a 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, faptele de arme ale membrilor delegaţiei Asociaţiei veteranilor războiului din1992 “Tiras Tighina”, aflaţi în vizită la Câmpina. Manifestarea a beneficiat de prestaţia grupului folcloric al Ansamblului „Brăduleţul” al Colegiului Tehnic Forestier, din Câmpina.
Cele două asociaţii au depus câte o coroană de flori la Monumentul războiului de reîntregire naţională, unde au participat, alături de oaspeţii de peste Prut: col. Marian Dulă, col. Viorel Bondoc, c-dor Florea Petrişor, slt. Ion Vulpoiu, cpt. Constantin Micleușanu, lt. cdor Constantin Gînjoaie.
A doua zi a vizitei a fost dedicată unor obiective culturale din Bucureşti.
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” a stârnit interesul, atât al rezerviştilor câmpineni, cât şi al oaspeţilor din Republica Moldova. Prezentarea exponatelor, a poveştii muzeului, precum şi a faptelor de arme ale poporului român şi ale Armatei sale au fost făcute cu mult profesionalism, emoţional şi cu multă dăruire de către muzeograful Camelia Cristea.
Vizitarea Palatului Cercului Militar Naţional a produs o bucurie evidentă vizitatorilor. Prezentarea istoricului clădirii, fotografia de grup pe scara de Onoare, parcurgerea sălilor de Marmură, Maură, Bizantină, Gotică, Norvegiană, precum şi a sălilor de cinema, de spectacole şi de expoziţii au fost apreciate de către rezerviştii câmpineni şi veteranii de război moldoveni. Prezentarea spaţiilor, a activităţilor instituţiei, a fost făcută cu multă amabilitate şi profesionalism de către doamna Stela Bălăceanu.
În sala Cinema a Palatului Cercului Militar Naţional, preşedinţii celor două asociaţii, Filiala Câmpina a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” şi Asociaţia Raională Cimişlia a Veteranilor războiului din 1992 „Tiras-Tighina” au semnat Acordul de Parteneriat care prevede, printre altele, intensificarea eforturilor bilaterale în folosul asociaţiilor noastre şi susţinerea reîntregirii spaţiului istoric şi etnic al devenirii neamului românesc. Ziua a doua s-a încheiat cu o cină camaraderească, unde s-a făcut schimb de cadouri simbolice şi s-a semnat în Cartea de Onoare a Filialei Câmpina a ANCMRR.
Vizita reprezintă un moment de importanţă deosebită în strângerea relaţiilor între fraţi, între asociaţiile de militari, indiferent de statutul lor, pentru o mai bună cunoaştere a trecutului istoric al poporului român, pentru participarea la ceremonii militare și evenimente culturale.
Preşedintele Filialei Câmpina a ANCMRR
Colonel (ret)
Marian Dulă