Aştept următoarea declaraţie a ministrului Serghei Lavrov

În urma unui demers, pe căi confidenţiale, a Departamentului de Stat al Statelor Unite, care a formulat o nedumerire firească, în termeni diplomatici, dar fermi, ministrul afacerilor externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a găsit o soluţie ingenioasă de a răspunde.

LAVROV

El a precizat că „În privința deschiderii consulatelor rusești, în regiunea transnistreană, Federația Rusă nu face careva jocuri de culise”.

În ce context? După întrevederea cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Leonid Kojara, transmite agenția de presă Ria Novosti.

Moscova – mai scrie agenţia menţionată – s-a adresat direct către Guvernul Republicii Moldova, cu solicitarea de a ajuta la deschiderea consulatului rus în republica separatistă. „Mulți dintre cetățenii noștri locuiesc în Transnistria, și există probleme, care necesită servicii și asistență consulară”, a explicat Lavrov. Nu pentru fraţii de peste Prut, nici pentru omologul ucrainean, ci pentru urechile Unchiului Sam.

Potrivit oficialului rus, deschiderea consulatului rus în Transnistria nu este o încercare a Rusiei de a recunoaște independența regiunii, ci este o încercare de a apropia asistență consulară de cetățenii ruși care locuiesc acolo. Un discurs teoretic aparent inatacabil.

„Deschiderea consulatului rus în Transnistria se încadrează în pozițiile Rusiei și Ucrainei, în calitate de țări garante, care căuta soluții de rezolvare a conflictului respectând suveranitatea, integritatea teritorială și prevederile constituționale ale Republicii Moldova, prin asigurarea unui statut special pentru Transnistria”, este de părere Serghei Lavrov.

Deci, după recentul mesaj public al ambasadorului american, la Chişinău, că, la nevoie se va merge pe un proiect de federalizare a Republicii Moldova – a se citi ca un veto clar, dat Rusiei, în sensul că Transnistria nu se va rupe de cel de-Al Doilea Stat Românesc -, Serghei Lavrov – cu toată deferenţa de rigoare – a luat poziţia iepuraşului.

Aştept, ca simplu cetăţean european, momentul când acelaşi demnitar rus – sau succesorul său – vor anunţa public retragerea ordonată a trupelor ruse din Transnistria şi înlocuirea acestora, pentru o fază iniţială, de tranziţie, cu poliţişti din state europene.

Declaraţia lui Lavrov vine doar la 24 de ore, după ce Andrei Popov, viceministrul de externe, din guvernul în funcţiune, de la Chişinău, a cerut implicarea NATO – în depăşirea situaţiei din Transnistria.

Simplă coincidenţă, nu-i aşa?

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~