“Eu nu gătesc şi atunci când gătesc e risc de…apocalipsă “
Blogul care ia pulsul vieţii din capitala landului de peste Prut – într-o formulă publicistică demnă de Paris Match – este cel al jurnalistei Victoria Ungureanu. Cosânzeană ce are harul reflectării clipei irepetabile, precum în fotografia de mai jos, cu un comentariu savuros:“Îmi era frică să nu mă rătăcesc. Atâta lume, atâta!”
Chiar mă mir cum domniţa Victoria, varianta feminină a lui… Gavroche, în presa de la Chişinău – media plină de preţioasele ridicole ale altor protagoniste în spaţiile virtuale, electronice, la radio şi pe micul ecran – răzbate prin lumea ce simte atracţia Europei Unite, dar, parţial, mai are… nostalgii pro-moscovite şi uneori se mai uită chiorâş spre Bucureşti.
Victoria Ungureanu are însă acel diamant aparte… care nu se obţine nici pe băncile facultăţii, nici la cursuri postuniversitare. Intuitiv a descoperit că factorul unificator al beneficiarului unui produs media – fie acesta cititor, ascultător al unui post de radio sau telespectator – este capacitatea realizatorului de a-i transmite mesajul subliminal, pecetea liantului sufletesc necesar succesului la public:“Sunt, gândesc şi mă comport ca tine!”
Cine va avea temeritatea să îi încredinţeze un spaţiu publicistic nonconformist, în care publicul ţintă să fie răsfăţat cu clipe de viaţă fără fard – precum în celebra producţie cinematografică La nuit americaine/ Noaptea americană, în care au evoluat strălucitor Jacqueline Bisset şi François Truffaut – nu va avea decât de câştigat. Pentru că va învinge Viaţa.
Fraza antologică? “ Eu nu gătesc şi atunci când gătesc e risc de… apocalipsă. “