SUPLIMENTUL DE TOAMNĂ: Iulian Patca revine în forţă
Ingenioasă iniţiativa publicistică a revistei “Agora literară”, de a plasa, în interiorul ultimului număr, un pliant dedicat poetului Iulian Patca, cel ce a surprins total cititorii cu volumul intitulat „Să vii şi mâine”, incluzând poezii – de dragoste! – de o frumuseţe rară.
Din cele patru poeme inserate în pliantul amintit, menite a face parte din viitoarea însumare de versuri rostuite cu inima devoalată temerar – “De dragul tău” – am ales:
Ce obosit mă simt…
Ce obosit mă simt de-atâta dor,
migrează către tine doar cuvântul
purtat pe aripile unui nor
ce-mi duce versul, tot mai greu, şi cântul.
Cum te-aş întoarce, de-ai dori să vii,
din drumul tău, împovărat de rouă,
regina mea de suflet să îmi fii
măcar o clipă, ori poate chiar două.
Aş vrea să te alint, să-ţi fiu pe plac,
iubita mea de ziuă şi de noapte,
din dragoste o candelă să-ţi fac,
din mângâiere, un concert de şoapte.
Pe focul ce-i pe cale să se stingă
mai pun momeli cu lemne ude,
dar flăcările se-nteţesc spre grindă
muşcând hulpav din fibre crude.