PREŞEDINTELE s-a adresat militarilor

_psa1518

CASA ALBĂ:

La doi ani, după vizita sa la Fort Bliss, care a marcat sfârșitul misiunii de luptă în Irak, președintele Obama a revenit acolo, pe 31 august, ca să vorbească trupelor, inclusiv despre angajamentul lui, de a sprijini pe cei care au servit naţiunea, pentru ca să înceteze războaiele din Irak și Afganistan.

Când am fost aici, ultima dată, v-am făcut o promisiune. Am declarat că, în calitate de președinte, voi insista ca America să vă servească, pe dumneavoastră, la fel cum dumneavoastră și familiile dumneavoastră, aţi servit ţara.

Și acolo, din nou, am vrut să spun ceea ce era de afirmat. Deoarece o parte a responsabilităţii încheierii războaielor este grija celor care au luptat în acestea.

De aceea am vrut să mă întorc la Bliss, la această aniversare, pentru a reafirma obligațiile noastre solemne, pentru voi şi familiile voastre. Vedeţi, noi am întors o pagină, a unui deceniu de război, dar responsabilitățile Americii – pentru voi – abia au început.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~