VOCEA RUSIEI a publicat, integral, interviul cu Oleg Malginov

Foto Mircea Socolov

OLEG S. MALGINOV cu ION PETRESCU

Fiind adeptul unui jurnalism ofensiv, în serviciul interesului naţional, la finalizarea interviului cu Excelenţa Sa Oleg S. Malginov, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse la Bucureşti, i-am propus ca acesta să apară simultan, la Bucureşti şi Moscova. Sugestia a fost acceptată pe loc.

Imediat ce a fost publicat în ZIUAVECHE.RO l-am trimis şi la VOCEA RUSIEI/V.R., cu propunerea sine qua non să fie publicat in integrum.

Cei de la V.R. simţind lovitura de presăîn ziua când cancelarul german se află la Chişinău şi cu o zi înainte de aniversarea întoarcerii armelor, de către România, la 23 August 1944, şi alăturarea trupelor române celor sovietice, contra trupelor naziste – au solicitat acordul ambasadorului rus din Bucureşti, pentru ca să publice interviul (pe care îl puteţi accesa apăsând AICI!), pe care l-au primit conform înţelegerii anterioare.

În acest fel, un discurs bine cumpănit, al diplomatului rus, modern, european, dezinhibat de prejudecăţi, a fost oferit unor arealuri diferite de cititori, dar la fel de interesaţi de relaţia actuală şi viitoare, dintre Rusia şi România.

Cu onestitate, transparenţă, căutând punctele de convergenţă, respectând diferenţele de opinii se poate construi un nou mod de comunicare – util Europei, in integrum -, între Bucureşti şi Moscova.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

~