“Oamenilor nu le poţi lua gradele…”

Cuvintele de mai sus aparţin ministrului desemnat al apărării şi au fost rostite în faţa comisiei de resort, azi, la audieri.

În acest timp, generalul – pentru că nu i se poate lua gradul, nu-i aşa? – Eugen Bădălan fuma. Intens. Cu o privire care nu l-a lăsat indiferent pe vorbitor. Care a şi dorit un fel de sprijin, afirmând că vorbeşte despre chestiuni pe care:”…domnul Bădălan le cunoaşte.”

By the way!/Apropo!

Ce domni au condus, după 1989, Ministerul Apărării Naţionale?

Iniţial -şi, din fericire, pentru scurt timp -, generalul Nicolae Militaru, de la 26 decembrie 1989, până la 16 februarie 1990. Nu atât duritatea sa a generat reacţia firească, ostilă, demnă şi curajoasă a Marelui Stat Major, care ajunsese în pragul rebeliunii militare, ci condiţia de trădător de ţară, agent al KGB şi aducător în armată a generalilor în rezervă scoşi pe motive cunoscute, de simpatii cu una din cele două superputeri ale vremii, aceea cu capitala la Moscova. Per total – un dezastru, eradicat la timp din viaţa armatei naţionale.

Ulterior, generalul Victor Atanasie Stănculescu, de la 16 februarie 1990, la 29 aprilie 1991. Demn. Impunător. Calm. Greu de citit. Aparent docil. Omul de care s-a temut ex-preşedintele Ion Iliescu că va da o nouă lovitură militară de stat – a doua după aceea din decembrie 1989 – şi va reinstaura monarhia, în România. Iliescu uitând – sau tocmai pentru că ştia – că fără telefonul generalului Stănculescu, pe firul scurt, de la Editura tehnică, din decembrie 1989, nu ar mai fi ajuns succesorul lui Ceauşescu. Atenţie! În timp ce şeful Securităţii, generalul Iulian Vlad este liber, bine mersi, deşi a fost expresia organismului de stat cel mai detestat, în anii socialismului, cel ce a deposedat pe Nicolae Ceauşescu de putere, urcându-l în elicopterul de unde i-a întrerupt legătura, de comandant suprem, cu armata, este încă în închisoare! Până şi lui Traian Băsescu i-a fost şi îi este frică să îl graţieze. Per total – dulce ca mierea sunt gratiile patriei…

A urmat generalul Niculae Spiroiu, între 30 aprilie 1991 şi 6 martie 1994. Asta pentru că Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României era bine informat. Armata era prea umilită, terfelită, călcată în picioare, după acel sângeros decembrie, pentru ca să accepte, fie şi o secundă, un ministru civil. Echilibrat, cu tact, demnitate – a se vedea arestarea, de către ofiţerii din garda sa de corp, a urmăritorilor trimişi de piaza rea a României, maleficul Virgil Măgureanu, tatăl Serviciului Român de Informaţii -, dezinteres material – dovadă pensia mică pe care o are şi azi -, ministrul Spiroiu a fost puntea spre detensionarea structurii superioare a Armatei României. Per total – un lucid, conştient de locul şi rostul său…

Întâiul ministru, oficial civil, neoficial bănuit de Statul Major General cu oarece afinităţi cu structura antedecembristă de informaţii externe, Gheorghe Tinca a condus ministerul armatei între 6 martie 1994 – 12 decembrie 1996. Cald în plan uman, imun la atacurile presei, prevenitor în relaţiile cu americanii, deschis, atât cât trebuie, cu subordonaţii, Tinca a generat o temă de reflecţie la nivelul generalilor şi ofiţerilor cu grad superior. Generalul Dumitru Cioflină, şeful Statului Major General, din acea vreme, îmi mărturisea, ulterior, că nu a avut nicio încredere în ministrul Tinca, motiv pentru care atunci când îi aducea mapa la semnat, aştepta în anticameră – cu uşa deschisă şi ochii pe ministru…Per total – public, un ministru mai relaxat în relaţia cu politicienii şi presa epocii sale, neoficial suspectat de conexiuni cu zona preluată de armată, în subordine, în decembrie 1989. Cu care se continuă confruntarea, mult mai subtilă şi azi…

Atipic, mason în adormire, după cum singur declara, Victor Babiuc a condus ministerul ce se ocupă de militari între 12 decembrie 1996 şi 11 februarie 1998, apoi între 17 aprilie 1998 şi 13 martie 2000. Tăcut, cerebral, încăpăţânat, cu un ochi ager în depistarea celor ce ar fi putut prelua conducerea structurilor militare în cel mai scurt timp, Babiuc prefera faptele. Nu se lăsa amăgit de vizitele puse la cale de generalii dornici să îi câştige simpatia. Fugea de fotografiile circumstanţiale, cu militarii aflaţi la instrucţie, în poligon. Ştia menirea sa. Per total – un lider civil ce îi motiva pe aceia care îi simpatiza, ştia să-i atenţioneze pe tehnicii structurii ministeriale şi să reprezinte M.Ap.N. ca pe un edificiu ce trebuie privit cu deferenţă…

Frenetic, ofensiv, poate prea tânăr pentru vremea când a condus efectiv ministerul, Constantin Dudu Ionescu s-a aflat la timona oştirii între 12 februarie 1998 – şi 16 aprilie 1998. Tenace. Fulgerând din priviri. Tratând presa fără temeri, Dudu Ionescu s-a impus ca un lider care nu poate fi dus cu zăhărelul. Per total – o fereastră deschisă spre un alt mod de a conduce Ministerul Apărării Naţionale…

Readus recent în atenţia opiniei publice din România, Sorin Frunzăverde a condus M.Ap.N. din 13 martie 2000, la 28 decembrie 2000 şi între 26 octombrie 2006, la 5 aprilie 2007. Întâiul ministru perceput real ca expresia concretă a controlului civil asupra armatei. Diplomat. Plin de tact. Dar neezitând să ia măsuri adecvate, când constata abateri de la cele stabilite de el. Greu de citit de jurnalişti, dar extrem de stăpân pe sine, pe cuvintele rostite, fiind o stâncă tare în economia guvernelor din care a făcut parte. Per total – un ministru puternic…

Cel care, împreună cu Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mihail Popescu şi-a legat numele de intrarea României în NATO a fost Ioan Mircea Pașcu, cu un mandat de la 28 decembrie 2000, la 28 decembrie 2004. Chiar dacă surâdea şi avea o relaţie privilegiată cu şeful statului, chiar dacă vizita unităţile din teritoriul naţional şi cele dislocate în teatre de operaţiuni militare, alături de şeful Statului Major General, generalul Mihail Popescu, Paşcu avea tăcerile şi misterele sale. Era tăios în discursurile interne, dar prefera să răzbată afară doar partea luminoasă a oştirii. Per total – o personalitate ce viza mai sus de postul de ministru…

Acela care a adus pe cele Trei Muşchetare în Ministerul Apărării Naţionale, una udemeristă, alta viitoare soţie şi alta înşeuată secretar general al ministerului a fost Teodor Athanasiu, ministru între 28 decembrie 2004 şi 25 octombrie 2006. Dacă aceste muieri ar fi stat dracului acasă, însăşi relaţia sa cu preşedinţia ţării ar fi fost alta. Dar exact din cauza lor, în timp, a căzut pe topoganul mazilirii prezidenţiale. Per total – un conaţional cu bune intenţii, subminat de fiinţele cărora le-a făcut bine…

A urmat generalul Corneliu Dobrițoiu, între 12 septembrie 2006 – 25 octombrie 2006. Prudent. Conştient de fragilitatea posturii sale.

A venit apoi piesa de artilerie grea a serviciilor speciale, omul instruit pentru misiuni confidenţiale extrem de periculoase, înainte de 1989, aparent delicatul Teodor Meleșcanu, logofăt peste armia română de la 5 aprilie 2007, la 22 decembrie 2008. Un singur om l-a pus la punct, când trebuia – preşedintele de azi al României. Când era interimar la ministerul justiţiei, Meleşcanu făcea vals public cu exigenţele sale democratice, refuzând semnarea anumitor solicitări oficiale. A fost suficient un telefon de la Cotroceni, cu trimitere la consecinţele eventualei publicări a dosarului său, ca în mai puţin de o oră să fie semnate actele menţionate. Per total – un cameleon…

Penultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, timidul, inodorul, incolorul Mihai Stănișoară, de la 22 decembrie 2008 la 3 octombrie 2009 şi apoi interimar până la 23 decembrie 2009. Un apendice insignifiant al amiralului Gheorghe Marin – cel ce se ascundea de oameni în biroul său şi de presă în maşina oficială -, dar nu ezita să promoveze lacheii de pe puntea Amiralităţii Slugarnice şi să lichideze pe cei ce îl înfruntau. Per total – un manechin al partidului ex-guvernamental, de sorginte portocalie…

Hulit, iniţial, de mulţi, Gabriel Oprea conduce M.Ap.N. din 23 decembrie 2009. Paradoxul ocârmuirii sale? Majoritatea covârşitoare a pensionarilor militari au beneficiat de măriri, nu tocmai neglijabile, ale veniturilor lunare. Restul se ştie. Per total – expresia convingerii utile: capul plecat, sabia prezidenţială nu îl taie…

“Oamenilor nu le poţi lua gradele…” afirma, în comisia de resort, la audieri, ministrul desemnat al apărării.

Mai rămâne să aflăm că vor rămâne… toţi slujbaşii vechiului ministru… pe aceleaşi funcţii.

Mai urmează să vedem dacă va institui regula de la Pentagon, precizând cu câţi oameni preia conducerea Ministerului Apărării Naţionale. 7, 21, 101? Care să vină şi să plece împreună cu ministrul, fără a mai fi ulterior aciuiţi/ascunşi pe funcţii de consilieri, în raport nu de cărţile din biblioteca personală, ci de dosarul bine aciuit, al lui X, într-un seif secret…

Avea dreptate generalul Bădălan, prezent la audieri, atunci când fuma.

Vin luni dificile.

Şi efortul făcut pentru nominalizarea lui Corneliu Dobriţoiu este expresia unui demers imens, cunoscut de cerebrali anonimi, dar profesionişti, ca armata, cel puţin pe termen scurt, să fie scutită de miniştri cu aptitudini puerile sau misiuni de intelligence, din alte zone teoretic naţionale…

“Oamenilor nu le poţi lua gradele…” ?

Cei ce se tem de asta nu reprezintă nimic pentru viitorul Armatei României.

Oamenii din armată vor altceva.

SĂ LI SE REDEA DEMNITATEA.

In integrum.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment