Ion Petrescu

Este FSB/KGB tolerat în România? (video)

Până la urmă, în ajun de eventuală schimbare a regimului pedelist, pe altul la fel de… liber schimbist şi nihilist – al valorilor naţionale – lucrurile trebuie scrise negru pe alb. Oricât de incomode ar fi.

&&&&&&&&&&&&&&&&&
Secvenţa 1…

…într-un studiou de radio.

La finalul unei emisiuni de 60 de minute, altfel profesional concepută şi condusă, de un jurnalist cu nisipul teatrelor de operaţiuni militare resimţit şi acum între dinţi, ies primul pe uşa cu termopan.

Sunt întâmpinat de un chip mai tot timpul amical, dar, atunci oarecum crispat, care-mi şopteşte, printre dinţi:

-Tot cu America?

Oarecum nervos. Asta pentru că în finalul intervenţiei mele radiofonice reiterasem o poziţie publică a Statelor Unite ale Americii!

Hopa!

SUA nu mai este partenerul nostru strategic?…

Trec minute bune şi ieşim din clădirea postului de radio.

Ieşim?

Eu, realizatorul emisiunii şi un (ex?!)omnipotent şef al unui serviciu de intelligence – mai puternic decât SRI şi SIE la un loc.

Ca din întâmplare, vorba vine, generalul venit pentru prima oară de acasă – de regulă se rezuma la legătura telefonică…– îmi relatează o întâlnire pe care a avut-o cu înstelaţi americani, pe vremea când deţinea, oficial, cârma pe care o are şi acum, aşa, informal…

Ce zicea distinsul conaţional?

Că unul dintre interlocutorii săi americani – oricum nu aveam cum să verific afirmaţia…- i-a spus cam aşa:

– America îşi plăteşte singură apărătorii săi, în uniforme militare. Nu este nevoie de alţii să o apere…

Alţii…fiind o referire la convingerile pro-americane ale celui ce scrie aceste rânduri. Ca unul care am văzut realitatea de peste Ocean, la diferite nivele ierarhice, în împrejurări ce mi-au confirmat că acolo nici preşedintele nu este mai presus de lege.

&&&&&&&&&&&&&&&&&
Secvenţa 2…

…într-un studiou TV.

Din decenţă nu am să numesc numele canalului de televiziune, emisiunea şi realizatorii unui spaţiu aparte pe micul ecran.

Prima experienţă mi s-a părut interesantă. La a doua invitaţie am căzut pe gânduri. La următoarele mi-am dat seama că mă complac într-un format TV deloc… occidental, darmite american!

Oricâte sugestii am făcut… acestea au rămas în faza insensibilităţii primare. Interlocutorii mei erau şi sunt angajaţi să ocupe un spaţiu, iniţial interesant, tematic, ulterior devenind o supralicitare a unei… mâţe trase de coadă, cu orice preţ.

Dovada? Prestaţia celor doi realizatori, când s-au pomenit singurei, fără un invitat în studiou…

Din nou mi-am pus întrebarea retorică – cui foloseşte?

Şi m-am lămurit.

Celor ce au nevoie să egaleze vestul cu estul, restul necontând, în ecuaţia celor 90 de minute, decât ca pată de culoare…

&&&&&&&&&&&&&&&&&
Secvenţa 3…

…într-o redacţie a unui cotidian.

Cotidian am scris? Vorba vine.

Un produs menit a satisface interese obscure, de scribi apatici, într-o redacţie unde patronii vor dezvăluiri senzaţionale (să mori de râs, nu alta), care oricum vin, pe surse cel puţin ciudate, iar tirajul satisface un număr de bucureşteni creduli…

Creduli, dar votanţi!

Clipa sublimă? Când mi s-a sugerat să nu scriu despre…NATO!

Noroc că Tratatul de la Varşovia nu mai există.

Şi dacă asta este situaţia reală, fără fard, atunci:

1.Câte servicii secrete controlează presa română?

2.Este FSB/KGB tolerat în România?