Diferenţa principală, dintre sistemul democratic, consolidat în spaţiul euroatlantic şi cel autoritar, identificabil în zona răsăriteană a Europei, este simplă.
În democraţiile occidentale, dominante sunt standardele, procedurile şi instituţiile democratice, în cadrul cărora personalităţile politice au un rol bine stabilit, acela de a respecta fişa postului, dacă acestea sunt alese sau numite în funcţii de interes naţional. Orice derapaj, de la prevederile legale duce automat la pierderea încrederii opiniei publice, urmată de demisie, sau demitere.
Continuarea acestui editorial îl puteţi citi apăsând AICI!