Damian Hâncu: Scrisoare deschisă către Preşedintele Republicii Moldova
Damian Hâncu
_____________________________________
De 7 aprilie –
Scrisoare deschisă către Preşedintele RM Nicolae Timofti
Dle Preşedinte al Republicii Moldova,
Primăvara acestui an a început, în Republica Moldova, la 16 martie 2012!
Şi aceasta, atât pentru cetăţenii statului nostru, care cred în Democraţie, cât şi pentru tinerii care au protestat paşnic, la 7 aprilie 2009, împotriva regimului comunist din Republica Moldova.
Pentru mine, personal, este cu atât mai îmbucurătoare învestirea D-voastră în funcţia supremă de stat, cu cât ştiu că ne leagă acelaşi domeniu profesional : Ştiinţele Juridice.
Am încredere că veţi contribui, în măsura posibilităţilor şi atribuţiilor D-voastră de Preşedinte al RM, la elucidarea dosarului 7 aprilie 2009, dosar care pentru societatea noastră continuă să fie o rană care sângeră.
În aceşti 3 ani am înţeles că nimic nu te destabilizează sufleteşte mai mult decât să ştii că ai suferit pentru Cauza Sfântă a Libertăţii în faţa nedreptăţii istorice , pe care încă n-o vezi câştigată. O cauză pentru care încă se mai sacrifică tineri în ţări ale lumii cu regimuri dictatoriale şi inumane.
De 3 ani deja, când ajung la data de 7 a fiecărei luni, mă gândesc la Valeriu Boboc, Ion Ţâbuleac (tânărul orginar din satul meu vecin de baştină), Radu Ciobanu, Eugen Ţapu, Maxim Canişev, la ţipetele fetelor violate în grupuri de către poliţişti, la câţiva paşi de mine, în celulele vecine.
Iată, în numele acestor tineri şi tinere care au suferit, în numele tinerilor trecuţi în nefiinţă pentru Libertare, care ne veghează de acolo din Ceruri, ei care au plecat în Săptămâna Patimilor, ca nişte sfinţi care şi-au dus crucea misiunii lor şi au plecat dintre noi, iată la ei mă gândesc când Vă scriu, cu lacrimi, aceste rânduri.
Dle Preşedinte al Republicii Moldova,
Sunt convins ca totul are un preţ în această lume. Şi că nicio lacrimă nu este vărsată în zadar. Că există undeva o forţă divină care ne ghidează paşii. Dar, cel mai important, este glasul conştiintei noastre, spiritul împăcat că am făcut tot ce am putut mai bine într-o situaţie dată. Gândul că oricând, poate chiar mâine, am putea muri şi trebuie să plecăm din această lume cu conştiinta împăcată – şi asta am înţeles tot la 7 aprilie 2009.
Tinerii de la Chişinău, care au luptat paşnic acum 3 ani au luptat, inclusiv, pentru a schimba cursul politic al Republicii Moldova.
Tinerii din 7 aprilie 2009 au ales calea spre integrarea în UE şi în NATO. Sau, mai exact, calea Reveniriii Noastre Acasă, în Europa, alături de ţările baltice ex-sovietice Estonia, Letonia, Lituania, care au avut un destin istoric tragic ca şi noi. Deportaţii noştri în Siberia împărţeau pâinea şi suferinţa împreună cu deportaţii din ţările baltice, iar de la căderea dictaturii sovietice ar trebui să împărţim proiecte europene şi să ne susţinem reciproc cu aceste ţări.
Spun asta, fiindcă anul acesta, la 16 mai, comemorăm 200 de ani de la anexarea Moldovei de Est la Imperiul Rus, când a fost semnat cunoscutul tratat istoric ce ne-a aruncat într-o poziţie nefavorabilă până azi.
Ştim că tot atunci, la 14-15 mai 2012 va avea loc Summitul CSI la care RM este invitată, conform invitaţiei lansate recent de către Ambasadorul rus la Chişinău, V. Kuzmin, la 2 aprilie 2012.
Cum să nu fie invitată RM la summit, daca statul nostru este unul dintre copiii multiubiţi ai CSI, altfel drapelul RM n-ar fi arborat la toate summit-urile CSI-iste, alături de cel al Federaţiei Ruse. Cu cât reprezentanţii UE şi ai SUA vor declara că RM e un proiect de succes pentru Europa de Est, cu atât mai dezirabilă va fi prezenţa tricolorului nostru, lângă drapelul organizatorilor-gazdă ai summitelor CSI-iste. Nuanţe geopolitice, nimic nou sub soare.
Însă ceea ce vreau să spun este că dacă ar fi întrebaţi tinerii din 7 aprilie 2009, cei care au adus oficial Democraţia în RM, despre prezenţa noastră la acel Summit CSI, majoritatea, dacă nu chiar toţi tinerii, care scandau la 7 aprilie 2009 «Vrem în UE»!, ar raspunde fără ezitare : LOCUL NOSTRU NU ESTE LA SUMMITUL CSI DIN 15 MAI 2012!
Locul nostru e în UE şi NATO!
Şi asta, mai ales dintr-un motiv cu semnificaţie simbolică.
Şi anume : pentru a nu încuraja politica de la Kremlin în dorinţa ei de expansiune, ştiind că s-a ales intenţionat data acestui Summit, drept o « fericită coicidenţă » cu ziua neagră de 16 mai 2012, pentru neamul nostru.
Aşa cum a fost aleasă data de 28 iunie de către ucraineni, pentru a adopta, în 1996, Constituţia Ucrainei.
Nu poţi construi ceva durabil pe un fundament de lacrimi, istoria ne va convinge de asta. Dar tinerii din 7 aprilie 2009 nu au atribuţiile unui şef de stat şi ei nu decid nimic.
Nu sunt membrul nici unui partid politic şi n-am făcut niciodată politică pentru vreun partid din RM.
Partidul meu este Dreptatea şi Adevărul poporului nostru.
Şi înţeleg că, în istorie, urmaşilor urmaşilor noştri le vor rămâne, ca nişte urme neşterse, faptele noastre demne, doar atât.
Aşa cum va rămâne semnarea Declaraţiei de Independenţă a RM, revenirea la alfabetul latin în 1989-1990, decretarea zilei de 28 iunie 2010, de către ex-preşedintele Mihai Ghimpu, după 70 de ani, zi de comemorare a Ocupaţiei Sovietice, ca o reparaţie şi reabilitare a istoriei poporului nostru.
Suferinţele trăite în aprilie 2009 le mai resimt şi astăzi, chiar dacă mă aflu la mii de kilometri de Moldova. Distanţa nu şterge nimic, nici peste ani. Dar sunt în viaţă. Şi pentru asta mă simt dator, faţă de Valeriu Boboc şi ceilalţi tineri decedaţi, să lupt, câte zile îmi va da Domnul, pentru Dreptate şi Adevăr. În pofida riscurilor, ameninţărilor şi intimidărilor, la care sunt supus permanent, inclusiv aici în Franţa.
Vreau să cred că Valeriu Boboc, care a decedat înaintea ochilor mei, pentru că vroia Libertate şi Democraţie, în Republica Moldova, şi-a sacrificat viaţa pentru ca noi să nu mai trăim niciodată revenirea comuniştilor la putere!
Vreau să cred că toate procesele de judecată, care îmi sunt amânate intenţionat de 3 ani, la care particip fără excepţie, prin prezenţa mamei, prin curajul ei neobosit, mama fiind cea care mă reprezintă în toate instanţele de judecată prin procură, vreau să cred că toate lacrimile familiei mele şi ale tuturor familiilor care au suferit în aprilie 2009, şi mai suferă încă din cauză că nu li s-au facut Dreptate, au un preţ inestimabil.
Preţul Demnităţiii noastre Naţionale. La care nimeni n-are dreptul să atenteze!
În fine, vreau să cred că tot sacrificiul tinerilor decedaţi pentru Libertate, la 7 aprilie 2009 are o singură şi unică finalitate : integrarea Republicii Moldova în NATO şi revenirea ei acasă, în UE!
Numai astfel vom fi împăcaţi!
Cu încredere, în misiunea D-voastră de guvernare, alături de conaţionalii mei,
Damian Hâncu,
Jurist,
Masterand în Drept la Facultatea de Drept din Aix-Marsilia,
5 aprilie 2012, Franţa
Tags: DAMIAN HÂNCU, Nicolae Timofti
Interesul general | Ion Petrescu | 
April 6, 2012 07.30
Subscribe
