Nobili fii ai Patriei (video)
Stimate domnule colonel,
Sunt alături de camarazii mei care vor fi astăzi în Bucureşti la manifestaţie. Sunt alături de tânărul locotenent Alexandru Gheorghe de la Câmpia Turzii.
La Câmpina, Asociaţia “Cultul Eroilor” este formată, în majoritate, din cadre militare în rezervă şi în retragere. Un grup de lectori, ai Filialei Campina, vor participa la manifestarile dedicate Unirii Principatelor, din şcolile şi liceele câmpinene. Lt. col. (r) Gheorghe Nedelcu, col. (r) Viorel Bondoc si col. (r) Marian Dulă vor prezenta alocuţiunile: Alexandru Ioan Cuza în conştiinţa românilor, Armata Română în vremea lui Cuza şi Tabăra militară de la Floreşti. Unităţile de învăţământ care vor găzdui manifestările sunt: Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini şi Şcoala cu clasele I-VIII “Alexandru Ioan Cuza”, şcoala care va desfăşura şi un program artistic (sceneta cu Moş Ion Roată şi Cuza, cântece, poezii şi Hora Unirii).
Vă trimit un material despre Tabăra de la Floreşti.
Cu deosebită consideraţie,
col. (r) Marian Dulă
________________________________
Tabăra militară de la Floreşti Prahova
Încă din primele zile de după alegerea sa ca domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza studiază împreună cu cei mai apropiaţi colaboratori ai săi măsurile concrete pentru unificarea armatei şi reorganizarea ei potrivit misiunii şi cerinţelor câmpului de luptă de la acea dată.
Deşi unirea celor două Principate s-a înfăptuit, armata nu căpătase un nume. I-a revenit sarcina lui Cuza de a proclama numele de Armata României, în cuvântarea ţinută în faţa ofiţerilor veniţi să-l felicite pentru dubla alegere.
O primă măsură a constituit-o redislocarea unor unităţi de infanterie din Moldova în Ţara Românească şi invers. În acest sens, două batalioane din regimentul de muschetari din Iaşi, sub comanda colonelului Culoglu şi a colonelului Duca (mai puţin comanda regimentului şi batalionul 3, care rămân dislocate la Ismail) şi bateria de artilerie călăreaţă de sub comanda maiorului Tobias Gherghel, se dislocă la Bucureşti. Regimentul 3 Infanterie din Muntenia se dislocă la Iaşi. Atât într-o parte cât şi în cealaltă parte trupele sunt primite cu multă căldură de populaţia oraşelor. Întâlnirea unităţilor din Muntenia cu cele din Moldova are loc la Socola, lângă Iaşi, la 14 aprilie 1859. Cu această ocazie municipalitatea din Iaşi organizează o recepţie şi un banchet în grădina publică de la Copou, în onoarea sosirii armatei române.
O acţiune deosebit de importantă atât pentru unificarea armatei, cât şi pentru instruirea şi pregătirea ei de război a fost constituirea taberei militare de la Floreşti. Actul în baza căruia au fost concentrate trupele aici a fost Înaltul ordin de zi nr. 27 din 14/26 aprilie 1859. ,,După propunerea inspectorilor generali ai ambelor armii din Moldova şi Ţara Românească – arăta domnitorul în ordinul respectiv – Noi, pe temeiul articolului 43 din Convenţia încheiată la Paris la 7/19 august 1858, ordonăm concentrarea ziselor armate la un singur punct, care va fi între oraşele Ploieşti şi Buzău sau împrejur, unde va exista loc priincios pentru aşezarea taberei şi manevrare. Această concentrare se va executa negreşit, până la sfârşitul lunei lui mai viitor, când va şi urma a fi trupele inspectate şi manevrate” (1) .
Privitor la Armată, Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858 prevedea:
„Art. 43. Miliţiile trebuie să se unească ori de câte ori siguranţa internă sau cea a hotarelor va fi ameninţată. Reunirea lor va putea fi provocată de unul sau celalalt domnitor, dar nu va putea avea loc decât în urma unei înţelegeri comune între ei, făcându-se cunoscut şi Curţii Suzerane. La propunerea inspectorilor, domnitorii vor putea, de asemenea, să reunească în întregime sau în parte miliţiile în tabăra de manevre sau spre a le trece în revistă.”
Organizarea şi desfăşurarea taberei de la Floreşti a fost, fără îndoială, cea mai importantă acţiune întreprinsă de domnitorul Cuza, pentru contopirea oştirilor Principatelor Unite Române şi realizarea armatei unificate a noului stat naţional român modern.
Această acţiune răspundea concomitent unui dublu deziderat. Ea era menită, pe de o parte, să consolideze unitatea, să realizeze sudura necesară între cele două oştiri pentru a forma un singur organism militar, iar, pe de altă parte, răspundea şi unei urgente şi importante misiuni de apărare împotriva unor posibile invazii din afară. În acest sens nu poate fi trecut cu vederea faptul că Turcia protesta împotriva alegerii lui Cuza şi concentra forţe în zona Şumla-Varna (2).
Austria devenea şi ea ameninţătoare, însă, fiind angajată în război cu Franţa şi Italia, era silită să ţină o armată în Transilvania, pentru a supraveghea pe români (3). In felul acesta operaţiile militare ale Franţei şi Italiei împotriva Austriei erau ajutate de ,,micul stat de la Dunăre”(4). Este posibil ca o anumită contribuţie la constituirea taberei de la Floreşti să fi avut ,,sugeraţiile Franţei, aliata Italiei”, interesată să creeze dificultăţi Austriei (5).
Hotărârea domnitorului Cuza de a concentra unităţile militare ale Principatelor într-o tabără unică la Floreşti a stârnit un viu interes şi a fost sprijinită de opinia publică.
Ziarul ,,Tribuna română” scria că ,,În interesul instrucţiei, al disciplinei, al spiritului armatei noastre, înfiinţarea acestei tabere era neapărată. Numai într-o tabără, care este icoana resbelului, o oaste poate căpăta ceea ce se numesc virtuţile militare […]” (6).
,,Curierul Principatelor Unite”, lansa un apel călduros către ostaşi, scriind: ,,La lagăr (tabăra) dar, nobili fii ai Patriei! Această întâia şcoală vă va pregăti pentru alta mai mare; apărători ai unirii, fiţi uniţi între voi şi veţi fi tari! […] Putini sunteţi la număr, dar sunteţi din seminţia bravilor! Salutare vouă!” (7).
La începutul lunii iunie 1859. ,,Tribuna română” arăta: ,,Se deschide un câmp de arme; alergaţi în el şi învăţaţi armele, căci mâine, poimâine poate va fi nevoie de această ştiinţa; învăţaţi de timpuriu a apăra patria ca nu viind timpul greu să ne găsească în neştiinţa […] atunci vor fi de prisos căinţele şi orice reflecţii […]” (8).
Sub comanda directă a domnitorului au fost concentrate, în tabăra de la Floreşti, următoarele trupe: din Muntenia – Regimentul 1 infanterie (cu două batalioane), Regimentul 3 infanterie (cu două batalioane), Regimentul de cavalerie şi şapte escadroane de dorobanţi, două batalioane de grăniceri, două baterii de artilerie cu câte şase tunuri (în total 12 guri de foc); din Moldova -Regimentul de muschetari (cu două batalioane), Regimentul de vânători (cu trei batalioane), divizionul de lăncieri, bateria călăreaţă şi bateria pedestră, ambele totalizând 14 guri de foc. Aceste trupe totalizau: 10 batalioane de infanterie linie, fiecare cu un efectiv de 750 de militari; şase escadroane de lăncieri (călăreţi) – cu câte 170 de oameni; şapte escadroane de dorobanţi – cu câte 180 de oameni; un batalion de grăniceri cu 800 de oameni; patru baterii de artilerie, cu 250 de artilerişti; 84 de elevi ai Şcolii militare şi ai Şcolii de medicină şi farmacie. Aceste trupe însumau un efectiv de aproximativ 11 000 de oameni, iar adăugând personalul unor detaşamente de lucru şi formaţiuni se ajungea la un total de aproximativ 12 000 de oameni şi 26 de guri de foc (9).
S-a dat o nouă numerotare unităţilor noii Armate Române. Regimentele de infanterie din Moldova au fost numerotate în continuare după cele din Muntenia. Regimentul de muschetari a primit denumirea de regimentul al 4-lea, iar cel de vânători a devenit regimentul al 5-lea de linie.
Deoarece trupele urmau să rămână mai mult timp în tabără, adăpostirea lor s-a făcut în 417 barăci, construite din materiale din zonă – stâlpi, scândură, grinzi, nuiele, paie, stuf etc. – sub conducerea căpitanului de geniu Carol Begeanu. Ele au fost realizate într-un timp relativ scurt (25 aprilie-30 iunie), cheltuielile ridicându-se la aproape un milion de lei, sumă care pentru acea epocă reprezenta un efort financiar apreciabil (10). Terenul ales era situat între terasa Prahovei şi râu, în dreptul localităţilor Băicoi si Floreşti Prahova.
Tabăra avea frontul orientat spre est, paralel cu şoseaua Ploieşti – Câmpina, fiind dispusă pe malul stâng al râului Prahova. Barăcile erau aşezate pe două linii. În centrul primei linii se găsea baraca domnitorului, încadrată de barăcile celor doi miniştri ai departamentelor ostăşeşti din Principatele Unite. Spre flancul drept (spre sud) se găseau barăcile infanteriei Moldovei şi Munteniei, iar spre flancul stâng (spre nord) barăcile şcolilor militare, precum şi cele ale artileriei şi cavaleriei. Înapoia primei linii, până spre albia Prahovei, se aflau barăci pentru ofiţeri, grăniceri, magazii, bucătării etc. La intrarea în Floreşti erau instalate ambulanţele. Barăcile dorobanţilor erau dispuse separat în partea de nord a localităţii (11), spre Câmpina.
Afluirea trupelor spre tabăra de la Floreşti s-a făcut eşalonat, începând de la 26 mai, şi s-a încheiat în prima decadă a lunii iulie. Deplasările spre tabără au prilejuit calde manifestări de simpatie din partea populaţiei faţă de armată. ,,Pretutindeni pe unde trupele treceau – scrie A. D. Xenopol – ele erau sărbătorite, salutate cu înfocare, primite în gazdă cu bucurie :[…]. Se vedea un popor întreg care renăştea spre încrederea în sine […]. Poporul românesc trăia astfel cele mai frumoase clipe din viaţa lui” (12). Fostul comandant al bateriei de artilerie pedestră scria că ,,Marşul nostru […] era o adevărată călătorie de plăcere cu deosebire prin Moldova, unde la toate etapele principale întâmpinarăm o primire extraordinară şi o ospitalitate splendidă” (13) .
Activitatea din tabăra a fost îndrumată de însuşi domnitorul Cuza, comandantul suprem al armatei. În funcţia de comandant al taberei a fost numit colonelul Constantin Milicescu, a cărui sarcină era de a coordona întreaga activitate de instruire şi manevrele generale (14). El era ajutat de ,,statul major al armatei concentrate” în frunte cu maiorul Ioan Logadi, iar şef al comenduirii a fost numit maiorul Atanasie Călinescu. Serviciile erau conduse de căpitanul Constantin Vispescu, iar şef al serviciului medical a fost numit doctorul Carol Davila (15).
Ţinuta trupei era după croiala rusească şi franţuzească. Curelăria era albă şi se purta peste umăr si încrucişată pe piept. Armamentul se compunea din puşti cu cremene de calibru 18 mm, baionetă şi tesăci. Trupa era frumoasă, oamenii robuşti şi, în general, de talie înaltă. Exerciţiile se executau cu precizie şi disciplina era foarte riguroasă. Puşca din dotarea bătea până la 600 de paşi, iar baionetele erau triunghiulare.
Potrivit regulamentului de luptă al infanteriei – „Slujba frontului de infanterie” -, batalionul era unitatea de bază „care ducea lupta pe două linii sau eşaloane”. Rezerva era dispusă la 80-150 de paşi înapoia primului eşalon, constituind fie „puncturi de întărire” sau fiind folosită la acoperirea flancurilor.
Activitatea trupelor din tabără a fost bogată şi variată, urmărind pregătirea multilaterală a militarilor şi unităţilor, precum şi realizarea coeziunii între ele. Aceasta a constat în: instrucţie de front, instrucţia focului şi trageri cu un însemnat număr de cartuşe de fiecare militar, exerciţii tactice etc. S-au desfăşurat teme si exerciţii pentru unificarea comenzilor, a semnelor şi semnalelor, a procedeelor de ducere a luptei. Tabăra s-a încheiat prin manevra (aplicaţie tactică) cu acţiune dublă, executată de toate trupele permanente şi nepermanente concentrate în tabăra de la Floreşti. Aceasta aplicaţie, ,,simulacrul de rezbel”, s-a desfăşurat în ziua de 23 august 1859 pe platoul de la Băicoi. Din unităţile prezente s-au constituit două grupări de forţe, denumite brigăzi, având o compunere mixtă, formând deci două mari unităţi.
La ofensivă era Brigada 1, comandată de colonelul Ioan Duca, având în compunere regimentele 1 şi 4 infanterie, divizioanele 1 şi 3 lăncieri, divizioanele 1 şi 2 dorobanţi, o baterie de artilerie cu opt tunuri şi elevi din Şcoala de medicină şi farmacie (16).
La apărare a fost constituita Brigada 2, sub comanda colonelului Savel Manu, compusă din regimentele 3 şi 5 infanterie, divizioanele 2 lăncieri şi 3 dorobanţi şi o baterie de artilerie. Remarcăm ca la ofensivă gruparea era mai puternică, pentru a realiza un raport de forte superior, necesar obţinerii succesului în „lupta”. Menţionăm, de asemenea, ca în armata romană apărea acum pentru prima dată eşalonul brigadă ca mare unitate tactică, compusă din trupe din toate armele, cel puţin pe timpul desfăşurării aplicaţiilor (manevrelor).
Gruparea ofensivă (Brigada 1) acţiona de la vest spre est, într-un dispozitiv pe două linii şi o avangardă. Brigada 2 ocupa o poziţie de apărare liniară pe platoul de la Băicoi. În situaţia iniţială, cele două grupări ,,adverse” se aflau de o parte şi de alta a şoselei Ploieşti – Câmpina. Conducerea aplicaţiei a căutat să imprime un caracter dinamic nu numai ofensivei ci şi apărării, dându-i posibilitatea să întreprindă „contra-acţiuni” pentru capturarea unor ,,prizonieri” aparţinând ,,trupelor atacatoare” (17).
Manevrele generale de la 23 august/4 septembrie 1859 s-au încheiat cu defilarea tuturor unităţilor participante în faţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ele au constituit pentru ostaşi un prilej de aplicare în practică a celor învăţate în timpul instrucţiei, pentru comandanţi un mijloc de îmbogăţire a experienţei în instruirea şi conducerea unităţilor, iar pentru domnitorul Cuza prima ocazie de a constata personal adevărata valoare a armatei Principatelor Unite.
Activitatea in tabara s-a incheiat la 1/13 septembrie 1859.
Tabăra militară de la Floreşti din vara anului 1859 şi activitatea desfăşurată acolo de trupe în prezenţa şi sub îndrumarea domnitorului a constituit o primă şi importantă etapă în instruirea şi educarea trupelor într-o concepţie unitară. Această activitate a contribuit atât la cunoaşterea reciprocă şi la strângerea relaţiilor dintre cele două armate, cât şi la stabilirea unui şir de noi măsuri necesare a fi luate în continuare pentru desăvârşirea unificării lor, acestea privind uniformizarea organizării, echipării, dotării etc. Concluziile reieşite din experienţa taberei de la Floreşti au stat la baza activităţii ulterioare pentru contopirea integrală a celor două armate şi făurirea unui organism militar unic.
Generalul Herkt scrie în memoriile sale că în timpul concentrării în tabăra de la Floreşti s-a făcut înfrăţirea ambelor oştiri, formând de aci înainte una şi nedespărţibilă armată română […]. Printre ofiţerii ambelor oştiri se stabili o camaraderie din ce în ce mai cordială, a cărei întărire o recomanda călduros şi domnitorul în toate ocaziunile {…]. Serele se vedeau întruniţi ofiţeri de toate gradele la locul unde concerta pe rând una din musicile regimentare la care asista regulat şi Dom¬nitorul conversând cu ofiţerii” (18). Apreciind rolul taberei de la Floreşti, Dimitrie Bolintineanu scria că acesta ,,fu o mare utilitate pentru redeşteptarea spiritului militar […]. Oştenii văzându-se adunaţi pentru pri¬ma oară aşa de mulţi, începură a se recunoaşte şi a-şi da valoarea lor ostăşească. Poporul român vedea cu bucurie pe ai săi sub arme adunaţi şi pe picior de a lupta […]. Deasupra acestei taberi, pe stindarde, pe arme, pe vârfurile corturilor planau cugetările de vitejie şi de putere […]” (19).
În contextul intern şi internaţional din anul 1859, tabăra de la Floreşti a demonstrat că poporul român era hotărât a-şi apăra ,,faptele săvârşite” şi că se pregăteşte în vederea unei ,,eventuale participări a principatelor la război cu scopul de a realiza unitatea desăvârşită şi independenţa” (20).
După încetarea activităţii taberei, Alexandru Ioan Cuza a avut grijă să aducă mulţumirile sale ,,tuturor rangurilor de sus şi de jos”. Pentru stimularea celor care s-au evidenţiat în mod deosebit, domni¬torul a înaintat în grad 11 militari şi a acordat mai multor subofiţeri dreptul de a purta ,,dragona de aur” (21). Propriile impresii şi aprecieri personale asupra taberei militare de la Floreşti au fost exprimate de Cuza în ordinul de zi, dat la 30 august/11 septembrie 1859, în care se spunea :
„Ostaşi români. Cât am fost între voi în tabăra de la Floreşti, ne-am încredinţat de spiritul de disciplină şi de simţirea onorului militar ce vă insuflă. Prin asemenea virtuţi, o armie se face tare, respectată şi folositoare ţării. Ostaşul bun e acela care ştie a-şi îndeplini îndatoririle cu hotărâre nestrămutată, acela care susţine cu tărie onorul steagului său, acela care, credincios jurământului său către guvern, îşi dă viaţa cu mulţămire ordinului legal şi apărării patriei sale.
Aceste nobile virtuţi le-am găsit în voi, ostaşi români din ambele prinţipate, şi pentru ca să vă dau o însemnătoare dovadă de stimă, am hotărât a vă apropia încă mai mult de persoana Noastră, luând asupră-ne comanda superioară a întregii oştiri române. De astăzi voi veţi privi în persoana Noastră nu numai pe vechiul vostru tovarăş, de arme, nu numai pe Domnitorul ţării, ci chiar pe şeful vostru militar, din parte-ne, găsim de mulţămire a vă declara deplina încredere ce avem că în orice întâmplare veţi fi vrednici de stima Noastră, vrednici de recunoştinţa Ţarii, vrednici de deviza armiei române: Onor şi Patrie” (22).
Experienţa acumulată în timpul concentrării în tabăra de la Floreşti a fost deosebit de preţioasă pentru întreaga activitate ulterioară de instruire a oştirii. Totodată, tabăra a jucat şi un important rol politico-militar. Ea a reprezentat astfel un moment important în istoria armatei române, care a contribuit la recunoaşterea ei ca instituţia fun¬damentală a statului, cu toate atributele care caracterizează o adevărată armată naţională şi cu toate funcţiile care-i revin de drept.
Pe baza experienţei acumulate în tabăra de la Floreşti s-a elaborat legea de unificare a instrucţiei. „Art. 1. Instrucţiunea, exerciţiul şi disciplina armatei Principatelor Unite ale României precum şi formarea statelor ei majore, modelul administraţiei şi al contabilităţii ei vor fi de acum uniforme” (23).
Note:
1. Monitorul oficial al Ţării Româneşti”, nr. 43 din 20 aprilie 1859, p. 169
2. Locotenent-colonel V. Nădejde, Istoria Armatei Române, Iaşi, 1930, p. 104.
3. Ibidem.
4. Ibidem.
5. Ibidem.
6. „Tribuna română”, nr. 8 din 14 mai 1859.
7. „Curierul Principatelor Unite”, nr. 2 din 14 mai 1859.
8. „Tribuna română” nr. 7 din 4 iunie 1859.
9. „Monitorul oficial al Ţării Româneşti”, nr. 90 din 31 iulie 1859, p. 360 ; V. Nădejde, op. cit., p. 105.
10. Locotenent-colonel Constantin Toderaşcu, Tabăra militară de la Floreşti din vara anului 1859 — începutul contopirii oştilor Principatelor unite, în File din Gloria militară a poporului român, 1, Bucureşti, 1973, p. 52-53.
11. Ibidem, p. 53—54.
12. A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol. XIII, ed. III, Bucureşti, 1920, p. 63.
13. Tribuna română”, Generalul H. Herkt, Câteva pagini din istoricul armatei noastre, Bucureşti 1902, p. 63.
14. „Monitorul oficial al Ţării Romaneşti”, nr. 80 din 12 iulie 1859, p. 317.
15. Arhivele Statului Bucureşti, fond Ministerul de Război din Moldova, dosar nr. 745/1859, f. 281.
16. „Observatorul militar”, nr. 7 din 10 septembrie 1859.
17. Ibidem.
18. Generalul H. Herkt, op. cit., p. 66.
19. D. Bolintineanu, Viaţa lui Cuza Vodă, Memoriu istoric, ediţia a V-a, Bucureşti, 1863, p. 44—45.
20. Dan Berindei, Lupta diplomatică a Principatelor Unite pentru desăvârşirea unirii (24 ianuarie 1859 – 24 ianuarie 1862), în ,,Studii privind Unirea Principatelor”, Bucureşti, 1960, p. 424.
21. Ibidem, p. 425.
22. Constantin C. Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, p. 31-32
23. Maior I. Popovici, Organizarea armatei romane, partea a II-a, p. 153.
Colonel (r) Marian Dulă
Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”
Filiala Câmpina
Tags: Alexandru Ioan Cuza, col. (r) Marian Dulă, Unirea Principatelor
Interesul general | Ion Petrescu | 
January 24, 2012 07.30
Subscribe
