Ion Petrescu

De ce nu are România un Comandament Cibernetic?

De peste Ocean, taman din Baltimore, aflu că liderul Comandamentului Cibernetic al Statelor Unite a declarat, pe 20 octombrie a.c., că nu subscrie opiniilor exprimate în favoarea instituirii unei autorităţi a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru supervizarea Internetului, la nivel mondial.

Mai concret, generalul Keith Alexander, care este şi directorul Agenţiei Naţionale de Securitate, afirmă că unele reglementări sunt necesare pentru a proteja reţelele critice, precum cele de energie electrică, bancare, de transport şi alte elemente-cheie ale societăţii. Aceste precizări, generalul le-a făcut după alocuţiunea rostită la o conferinţă de securitate.

Întrebat dacă ONU ar trebui să aibă un rol de regularizare a utilizării Internetului, pe mapamond, generalul Alexander a spus: “Nu. Nu sunt pentru o asemenea reglementare în sine. Eu nu sunt pentru acea parte a reglementării aşa cum aţi expus-o dvs. “

Luna trecută, Rusia, China, Uzbekistan şi Tadjikistan au înaintat o rezoluţie către Adunarea Generală a ONU, pentru a oferi statelor dreptul individual de a controla Internetul. Rezoluţia, prezentată pe 14 septembrie, solicită “un cod internaţional de conduită pentru securitatea informaţiilor.” Şi mai cere ca “dezbaterile să fie în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, un cadru util privind adoptarea unui astfel de cod internaţional, cu scopul de a realiza, cât mai curând posibil, consensul vizând normele internaţionale ce ar ghida comportamentul statelor, în spaţiul informaţional.”

Culmea ironiei este că toate cele patru state menţionate, conduse de regimuri autoritare, deja controlează, total, reţelele de Internet, funcţionale pe teritoriul naţional. De pildă, numai China are 10.000 de oameni angajaţi în forţa de poliţie cibernetică, care monitorizează utilizatorii de Internet şi website-urile. Cei mai buni dintre ei fiind folosiţi la atacurile cibernetice contra altor state, precum Japonia.

Generalul Alexander a mai afirmat că, mai degrabă decât să încerce ONU impunerea unui regulament, ţările interesate “trebuie mai întâi să se întrebe cum facem acest lucru fără să reglementăm acest demers?” El a sugerat ca fiind extrem de bună utilizarea unor servere care pot prelua şi stoca datele şi aplicaţiile de pe un calculator sau altul. Există şi alte tehnologii, mai noi, ce permit o mai mare vizualizare a ameninţărilor cibernetice în reţelele de stat, dar şi în cele private.

În mod adiţional poate fi îmbunătăţită şi cooperarea, între statele interesate, în domeniul cibernetic.

În ceea ce priveşte consideraţiile de viitor, generalul Alexander a informat jurnaliştii că factorii de decizie politică, din SUA, discută dacă firmele americane ar trebui să fie obligate să divulge informaţii despre atacuri cibernetice: “Cred că trebuie să parcurgem drumul necesar, pentru a ne da seama cum ne asigurăm că platformele firmelor nu creează un pericol public, dar eu nu sunt sigur că aş pune asta în regulament.”

În discursul rostit la Asociaţia de Securitate a Sistemelor Informatice, generalul Alexander a mai atenţionat asistenţa că dezvoltarea Internetului în SUA a adus beneficii enorme şi “vulnerabilităţi extraordinare”, care pot fi exploatate de hackeri, criminali şi unele state, evident ostile.

Corporaţii din SUA au fost victime ale atacurilor cibernetice, inclusiv Google, Lockheed Martin şi Booz Allen Hamilton, iar unele şi-au pierdut bunuri de valoare intelectuală prin furtul cibernetic şi spionaj. Ameninţarea este în creştere, ca urmare a utilizării sporite de dispozitive mobile, cum ar fi smartphone-urile şi calculatoarele… tablete.

“Iată ceea ce mă preocupă: Ceea ce vedem ca produse digitale noi sunt distructive prin sarcinile utile, care pot face un ecran albastru, deci neoperabil, ce poate opri sistemul de operare, router-ul sau dispozitivele periferice”, a mai spus generalul Alexander. Dispozitivele electronice mobile generează problema “ordinii de mărime”, din cauza lipsei de securitate creată de-a lungul ultimului deceniu, pentru dispozitivele desktop, a mai precizat comandantul Comandamentului Cibernetic.

De ce nu are România un Comandament Cibernetic? O întrebare firească, într-o lume unde războiul modern se duce iniţial în arealul Internetului. O interogaţie deloc retorică, care merită un răspuns pragmatic – nu scuze de ordin strict financiar -, pe măsura aşteptărilor partenerului strategic, de peste Ocean.

__________________________________