Ion Petrescu

Aliaţii au avut şi au trupe terestre în Libia!

Când am afirmat, la un post de radio, în direct, că trupe speciale americane, franceze şi engleze au acţionat în Libia, din momentul coagulării unui centru de coordonare a rebelilor, la Benghazi, interlocutorii din studiou, deşi, în sinea lor, îmi dădeau dreptate, în absenţa unor confirmări oficiale, în mod logic, m-au privit cu…înţelegere.

Ei bine, citiţi şi reţineţi:

NATO A RECUNOSCUT PREZENŢA INFANTERIŞTILOR ALIAŢI PE SOLUL LIBIAN!

Astfel, pe timpul unei întâlniri, cu reprezentanţii presei, derulată la Bruxelles, pe 30 august a.c., colonelul Roland Lavoie, purtătorul de cuvânt al Operaţiunii Aliate “Protectorul Unificat” a dezminţit prezenţa trupelor terestre, sub comandă NATO, pe solul libian.

A minţit? Nu. Pentru că a avut eleganţa şi decenţa să recunoască că forţe terestre, ale unor aliaţi, erau prezente în Libia! Mai mult, aliaţii au avut – pe această temă – mai multe schimburi de opinii. Era să scriu solicitări de… muniţii! Dar nu greşeam deloc.

Colonelul Roland Lavoie punctează:
“Misiunea noastră, a NATO, nu are trupe proprii la sol. Şi, ca purtător de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, asta este ceea ce pot să discut pe acest subiect. Deci, vă spun că, în mod concret, noi nu avem trupe terestre pe teren. Avem schimburi de informaţii cu aliaţii, despre prezenţa statelor aliate pe teren, dar, ca parte a Operaţiunii “Protectorul Unificat”, noi nu avem aşa prezenţă!”

Este o contradicţie, în termeni, între recunoaşterea prezenţei unor forţe speciale străine, pe pământ libian şi rezoluţia ONU care interzice “forţele de ocupaţie”, cu referire clară la trupele terestre?

Nu. Unităţile pentru acţiuni speciale execută doar misiuni clasificate, fără a putea fi identificate, chiar în caz de eşec al ofensivei declanşate unilateral, de un singur stat aliat. Prin urmare, nici Washington D.C., nici Parisul, cu atât mai puţin Londra, din punct de vedere legal, nu au încălcat rezoluţia amintită, pentru că, deşi, la modul concret, au subunităţi de elită, pe sol libian – care, practic, au constituit elementul decisiv în victoria împotriva forţelor armate ale regimului colonelului Gaddafi –, din punct de vedere legal, acele subunităţi nu se află acolo, nu acţionează în numele unor mandate guvernamentale, orice rănit, sau mort, din rândul acestor forţe speciale fiind…un incident izolat, inexplicabil.

La fel de inexplicabilă fiind şi componenţa Consiliului Naţional de Tranziţie, din Libia, parţial transferat la Tripoli, cu ex-colaboratori apropiaţi ai lui Gaddafi. Doar este nevoie de girarea unei continuităţi logice, în funcţionarea, la nivel minimal, a statului (tribal) libian, nu-i aşa? Democraţie? Zero. Mimarea acesteia? Cât cuprinde naivitatea unor jurnalişti occidentali, plimbaţi, ca sfintele moaşte, prin locuri unde să se mire, cum de nu este încă prins Colonelul.

Şi reporteriţele sunt toate blonde…