SE MAI NASC ROMÂNI ŞI LA CHIŞINĂU

*O PROMIŢĂTOARE TELEASTĂ – VICTORIA UNGUREANU

Victoria Ungureanu este o jurnalistă cu aplomb, care şi-a surprins prietenii, prin apariţia pe un post de televiziune într-o ipostază aparte, de comunicator dispus să treacă prin furcile caudine, ale formatului unei emisiuni pentru tineri, pentru a se exprima, de o manieră inedită, în faţa telespectatorilor dornici să vadă cum gândesc şi ce motivaţii au cei ce vor marca viitorul presei în Republica Moldova. Cu acest gând am adresat unele întrebări domniţei Ungureanu, care nu a ezitat să îmi răspundă aşa cum şi acţionează, pe baza unor convingeri ferme.

– Care este motivul real pentru care, dintre toate profesiile lumii ai ales jurnalismul – un domeniu în care prima regulă este apărarea adevărului?– N-am visat vreodată că voi dori să devin jurnalist. Ochiul critic al unei prietene m-a ajutat să înţeleg că, de fapt, jurnalismul este profesia compatibilă cu aspiraţiile, personalitatea şi calităţile mele. Când am decis să păşesc pe tărâmul celor care reflectă realităţile lumii de azi, nu ştiam prea multe despre această meserie. Ulterior, am descoperit care este riscul şi responsabilitatea unui jurnalist care preţuieşte adevărul, mai presus de orice.

– Dintre locurile de muncă posibile – la un portal electronic, într-o redacţie a unei publicaţii scrise, la o agenţie de ştiri, la un post de radio, sau de televiziune, pentru care ai opta în viitor şi de ce? – Oricare ar fi canalul media, contează cât de liber este. Am în vedere influenţa politică, politica editorială, „prieteniile” economice sau de orice alt tip. Comparând mai multe canale media, din Republica Moldova, aş activa la un post de televiziune, deoarece acesta este visul meu şi spre asta tind, chiar dacă, până acum, am făcut paşi mici. Aş alege dintre două canale TV, pe care nu le menţionez, ca să nu le fac publicitate gratuită. Pentru ca să înţelegi cu adevărat ce se întâmplă, trebuie să faci parte, măcar o perioadă, dintr-o familie TV. Eu am descoperit un astfel de post de televiziune, care se bazează pe o echipă tânără, cu membrii foarte ambiţioşi. Sper că voi găsi un „ungheraş”, în această echipă jună de teleaşti, unde comunicarea este amicală, de la egal la egal.

– Ce înseamnă, până la urmă, scrisul pentru tine? Oglinda unui sentiment – precum în poemele tale? Exprimarea unei stări de spirit, cum deseori o faci pe blogul personal? Sau ceva mai mult? – A scrie poeme e una. Iar a relata un eveniment este altceva. Ca orice visător, am momente când îmi exprim trăirile prin poezie. În acele clipe, de puternică interiorizare sufletească, las versurile să vină la mine, aşa cum şi viaţa ne oferă clipe mai mult sau mai puţin luminoase. Prioritară rămâne pasiunea de a deveni un jurnalist profesionist. De aceea, îmi place să fiu la curent cu ultimele evenimente din ţară. Şi să le comentez pe măsura importanţei lor, pentru contribuabilii Republicii Moldova, conaţionali care merită să li se spună adevărul, de către cei care îi reprezintă, pe baza voturilor lor, în forumul legislativ al ţării. Când acest lucru este evitat, nu ezit să sancţionez, în plan moral, prin comentariile mele, diferenţa dintre promisiunile iniţiale şi neîmplinirile evidente.

– Ai face orice compromis, moral şi material, pentru a deveni o vedetă de televiziune?– Categoric nu! Tind să devin un jurnalist de televiziune, nu şi o vedetă TV. Vreau să muncesc pentru societate, informând-o. Şi dacă beneficiarii muncii mele vor aprecia efortul, atunci aceasta este cea mai bună răsplată! Râvnită. Şi naturală.

– Care sunt calităţile necesare unei fiinţe umane, pentru ca să capete încrederea ta – personală şi profesională? – Sunt o persoană autocritică. Mereu îi văd pe cei din jurul meu mai buni, mai capabili, mai talentaţi. De ce aspir la mai mult? Datorită profesorilor de la facultate, care mi-au furnizat oxigenul necesar perfecţionării non-stop. Şi datorită prietenelor, care mi-au insuflat încrederea că sunt în stare să realizez ceva aparte. Deci, îmi este foarte greu să enumer acele calităţi. Cred că acea persoană ar trebui să creadă în ea, să accepte – cu surâsul pe buze – orice critică, să o analizeze şi să aibă voinţa de a merge mai departe. Încrederea înseamnă să nu te îndoieşti de forţa proprie, să nu renunţi la visele tale, la ceea ce poţi face din tine.

– Dacă ar fi să coordonezi o echipă redacţională, după ce criterii ai selecţiona redactorii, reporterii, fotoreporterii, tehnoredactorii? – Ca redactor-şef? Nu sunt prea tânără pentru asta? Mi-aţi aruncat o mănuşă profesională…O ridic! Şi vă spun că aş urmări performanţa, eliminarea erorilor profesionale. Nu mi-ar place aceia care cred că ştiu totul într-o meserie unde ajungi, doar după ani buni, la ultima literă al alfabetului profesionistului strălucitor – prin ideile novatoare, calitatea exprimării, stăpânirea termenilor utilizaţi, realizarea unor produse publicistice ireproşabile şi cu succes la public. Nu-mi plac aroganţii şi nici atotştiutorii. Sunt semne clare ale suficienţei de sine. Ale unei mediocrităţi pe care o vedem zilnic pe micul ecran, o mai auzim la radio şi o citim te miri unde. Jurnalismul este profesia celor pasionaţi de a relata semenilor tot ceea ce înseamnă o acţiune de interes general, un eveniment pe plan local, naţional sau internaţional. Dacă nu faci jurnalism din plăcere, atunci pierzi timpul! În ipotetica echipă redacţională, aş încerca să înţeleg cât de mult iubesc colegii mei această profesie. Doar unul devotat acestei meserii va munci zi şi noapte, pentru ca să devină mai bun pentru el şi echipa sa. Mi-aş dori o echipă ambiţioasă. Care să obţină, pe merit, succesul scontat.

– Ce înseamnă pentru tine, acum, libertatea presei? Până unde poate merge un jurnalist, cu investigarea unor fapte de interes general? – Este o dilemă vizibilă în rândurile jurnaliştilor din Chişinău. Libertatea presei înseamnă libertatea cuvântului, a gândului şi posibilitatea de a exprima adevărul, pentru ca opinia publică să cunoască realitatea fără fard. Pentru aflarea adevărului, un jurnalist trebuie să facă toate demersurile profesionale posibile. Dar să nu-şi piardă demnitatea de om! Şi nici pe cea de profesionist, conştient de riscurile asumate.

– Pe ce se bazează fascinaţia ta pentru televiziune? Ce crezi că ai putea aduce, în plus, pe micul ecran?– Televiziunea redă luminile şi umbrele oamenilor, datorită unor evenimente programate sau neaşteptate. Televiziunea se bucură de avantajul transmiterii instantanee a imaginii, la beneficiarul direct al informaţiei. Ceea ce auzi sau citeşti poţi să uiţi cu uşurinţă, mai greu însă, ceea ce vezi. Canalele noastre de televiziune acordă prea multă atenţie personajelor politice, în defavoarea cetăţenilor de rând, cu împlinirile şi greutăţile lor. Deşi pe ei ar trebui să-i vedem mai des. Şi să fim receptivi la bucuriile şi tristeţile lor. Ce aş aduce în plus? Mai multe reportaje şi anchete sociale! Politicienii vin şi pleacă. Dar oamenii acestei ţări rămân, oricare ar fi situaţia politică şi oricine ar fi la cârma statului.

– Când porneşti la realizarea unui ţel personal, mai ţii cont şi de “gura lumii”?– Nu! Consider că mai important este visul meu şi nu reacţiile lumii, după ce acesta a fost realizat. “Gura lumii” reproduce reacţii personalizate. Până la urmă, fiecare are o viziune, pe care eu tind să o respect. Nu şi s-o accept.

– Ai sacrifica viitoarea ta carieră profesională pentru familie şi creşterea copiilor?– Este dificil să faci o asemenea alegere! Mi s-a spus că jurnaliştii nu prea reuşesc să aibă o viaţă personală. Eu, totuşi, la acest început de drum, sper să o am. De aceea, cel mai uşor ar fi să am un soţ din acelaşi domeniu, adică jurnalism. Să fim implicaţi în aceeaşi activitate. Acesta ar fi secretul puterii de a avea, concomitent, o carieră şi o familie. Pentru copiii mei aş fi gata să dedic ani buni! Concomitent cu implicarea mea într-o activitate de presă care necesită efort calitativ, nu cantitativ.

– Ce întrebare aşteptai să o formulez, cum suna aceasta şi ce răspuns ai fi dat?– Aş fi gata să renunţ la jurnalism? Poate dacă această întrebare îmi era adresată acum câţiva ani, atunci, cu siguranţă, răspunsul meu era da. Acum, jurnalismul nu e doar un ţel, devine un mod de viaţă. Îmi place partitura pe care mi-o oferă această profesie, chiar dacă n-am dansat prea mult pe ritmul ei…

– Cum crezi că vei fi poziţionată profesional, peste un deceniu? Dar pe plan familial?– Poate părea o naivitate, dar sper să devin prezentatoare TV. Nu ştiu dacă sunt 100% compatibilă cu acest post. Un lucru este cert. Sunt gata să muncesc mult, pentru ca dorinţa mea să se transforme în realitate. Pe plan familial sper să mă bucur de un soţ aparte şi de doi copii frumoşi. O familie fericită.

No Comments

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment