Ion Petrescu

MĂRTURII IGNORATE, DIN DECEMBRIE 1989

*Şah la Armata României
__________________________________________________________

De 11 ani, înainte de Crăciun, se rejoacă piesa de teatru, la nivel naţional, al celor care spun doar parţial adevărul despre ceea ce au fost, pentru unii, evenimentele sângeroase, pentru alţii o lovitură de stat, iar pentru naivi şi demagogi o revoluţie.

Cei care atunci erau copii, văd astăzi schimbarea de regim nu doar necesară, dar şi logică, iar pierderile de vieţi omeneşti, o probă a ambiţiei celor decişi să învingă, indiferent de preţul victoriei. Numai că nu ei, ci alţii au murit. Români nevinovaţi.

Cine a evitat vărsarea de sânge

Scopul acestor rânduri nu este acela de a face polemică. Cei care azi plimbă camera de filmat după chipul propriu, şi tot îi învaţă pe telespectatori cum să judece situaţii de atunci, din 1989, cu mintea de acum, nu sunt decât nişte arlechini, dornici de celebritate personală. Şi anateme gratuite. Nicidecum amatori de adevărul integral. Ce urmează este doar rodul documentării jurnalistice personale, „la cald”, în acele vremuri tulburi…

După cum se ştie, pentru declanşarea mişcării de revoltă în România, a fost iniţial pregătit oraşul Iaşi. Aici, doi oameni au jucat un rol interesant, trecut sub tăcere.

Primul este generalul Constantin Olteanu. Fost ministru al apărării. Atunci secretar al C.C. al P.C.R.. El a avut o întâlnire cu factori de decizie din Iaşi. La finalul acesteia a făcut o recomandare ofiţerilor prezenţi acolo. Nu în cadrul oficial. Din mers le-a indicat, spre surprinderea acestora:”Orice s-ar întâmpla, nu scoateţi trupele în stradă!”

Asta înseamnă că, în prima decadă a lunii decembrie 1989, la nivelul unor lideri ai fostului partid comunist, se anticipa amploarea manifestaţiilor de stradă, inclusiv posibilitatea declanşării unor violenţe, pentru a provoca forţele de ordine.

Comandantul garnizoanei i-a urmat sfatul. Şi la Iaşi nu s-a ajuns la vărsarea de sânge de la Sibiu. Deşi, un scenariu similar a fost încercat. Cel ce şi-a păstrat atunci sângele rece se numeşte Ioan Cioară. Atunci colonel şi comandant al garnizoanei. Acum general în rezervă.

El se afla la sediul judeţenei de partid, fiind anterior invitat telefonic, de cine conducea consiliul local de salvare naţională, şi îndemnat să se adreseze miilor de ieşeni adunaţi în faţa clădirii. Ceea ce a şi făcut, asigurându-i că militarii nu pot fi decât de partea poporului.

La Bucureşti, Ceauşescu nu plecase încă din clădirea Comitetului Central. Atunci au apărut în biroul primului secretar al judeţului Iaşi, unde se aflau cei ce preluaseră paşnic puterea de la comunişti, doi ofiţeri cu măşti de gaze şi pistoale, cenuşii la faţă. Colonelul Cioară a crezut că va fi arestat pentru trădarea comandantului suprem. Vestea rea era alta.

O coloană de oameni se îndrepta spre sediul Securităţii. Anticipând ceea ce putea urma a dat ordinele de rigoare. Când mulţimea a ajuns acolo, santinelele armatei păzeau clădirea. La cererea demonstranţilor, cei aflaţi în arest au fost eliberaţi. O delegaţie a manifestanţilor a fost lăsată să vadă că, într-un club, erau adunaţi ofiţerii şi subofiţerii de securitate, dezarmaţi.

Iar alte santinele păzeau rastelele unde se aflau armele predate de securişti. Aşa a fost evitată o tragedie precum aceea petrecută la Sibiu, unde comandantul garnizoanei de acolo a căzut în capcana provocărilor efectuate de diversionişti. Echipaţi în salopete negre, înarmaţi cu pistoale-mitralieră şi puşti semiautomate cu lunetă.

Astfel, cei doi militari nominalizaţi au evitat vărsarea de sânge la Iaşi.

Trupele sovietice la Prut

Invazia pregătită de Moscova, nu este deloc o poveste. Toţi ofiţerii români de grăniceri, împuterniciţi pentru frontiera răsăriteană, au fost invitaţi la convorbiri cu şefii coloanelor motorizate, gata să treacă, “la cererea autorităţilor competente”, graniţa cu România.

De pildă, Gheorghe Togan comanda atunci un batalion de grăniceri la Botoşani. Nu va uita toată viaţa noaptea în care s-a îndreptat spre locul de întâlnire, însoţit doar de şoferul autoturismului militar avut la dispoziţie.

Convorbirea cu omologul sovietic a fost scurtă. I s-a explicat că intenţia era de a veni în sprijinul…comuniştilor, din România. Dar ofiţerul Togan primise deja ordinul, din Bucureşti, de la generalul Petre Geantă, şeful de stat major al Comandamentului Trupelor de Grăniceri:”- Nu trece nimeni frontiera României! Răspunzi cu capul!”

Iată de ce comandantul grănicerilor de la Botoşani i-a replicat demn emisarului rus că va riposta cu tot ce are la dispoziţie dacă trupele îmbarcate în camioane treceau în România.

O discuţie similară a avut loc şi la Ungheni, unde colonelului Ioan Cioară i s-a spus ironic, de împuternicitul rus de frontieră:”- Tovarăşe colonel, cu forţele pe care le ai la dispoziţie vei rezista două-trei ore…Şi după aceea?!…”

Colonelul român i-a răspuns sec:”Şi ce o să faceţi apoi cu tancurile? O să călcaţi cu şenilele miile de români adunaţi în centrul oraşului Iaşi?” Sovieticul a tăcut. S-a îngălbenit. Şi a plecat.

Primii împuşcaţi la Timişoara

Comandamentul diviziei din oraşul de pe Bega se afla în frumoasa clădire situată în prelungirea aceleia care adăposteşte actualul Cerc Militar.

Când mulţimea a umplut piaţa, din faţa sediului instituţiei militare, pentru a se preîntâmpina un posibil asalt, inclusiv distrugerea maşinilor personale ale ofiţerilor, a fost dispus în stradă un cordon de soldaţi, cu arma în bandulieră, menit să menţină o distanţă necesară evitării confruntărilor inutile.

Timişorenii scandau:”Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te!” La un moment dat, a trecut un bărbat cu părul dalb şi a strigat celor de faţă:“Tovarăşul Ion Iliescu este de partea noastră! I-li-es-cu! I-li-es-cu!” Oamenii au repetat scandarea, Iliescu fiind cunoscut pentru activitatea sa anterioară, la judeţeana de partid.

Atunci a ieşit, dintre manifestanţi, pe partea opusă, un individ cu părul tuns scurt. Robust. De înălţime mijlocie. Cu paşi normali s-a îndreptat spre miliţianul aflat în faţa uşii masive, din lemn, a unei filiale a C.E.C.. Dintr-o singură mişcare l-a deposedat de pistolul mitralieră. Apoi a trecut printre demonstranţi. Când a ajuns în faţa cordonului de soldaţi a tras. Fără să clipească. Doi militari s-au prăbuşit instantaneu pe asfalt, cu sîngele ţâşnindu-le din zona gâtului şi a umărului.
Aceştia sunt primii români împuşcaţi la Timişoara.
Cel care i-a mitraliat nu a fost nici azi identificat.